Istoric încălțăminte

Deja de mii de ani, încălțămintea îndeplinește o funcție foarte importantă în viața omului. La început servea numai pentru protecția piciorului de frig, apă și rănire. Abia cu trecerea timpului, a început să îndeplinească funcții estetice. Astăzi este aleasă cu grijă pentru o anumită ocazie și trebuie să reprezinte o completare ideală a stilului.

În forma primară, încălțările erau formate dintr-o formă simplă de ierburi împletite sau piele netăbăcită, legată de picior. Prima mențiune referitoare la încălțăminte este făcută în jurul anului 3300 î.e.n. Erau încălțări impermeabile făcute din piele de cerb, pe talpă de urs. Pe de altă parte, din desenele aflate pe pereții templelor egiptene putem afla că în Africa se purtau deja în jurul anului 1500 î.e.n. sandale făcute din papirus, uneori și din piele.

Sandalele de astăzi, cu degete și picioare descoperite, care sunt legate numai cu câteva curele, își au începuturile în Grecia și Roma Antică. În antichitate, pe lângă sandale se coseau și încălțări care să acopere piciorul. Însă o dezvoltare înfloritoare a încălțărilor pline are loc în evul mediu. Tocmai atunci au apărut încălțările cu vârf alungit, numite și poulaine.

Pe de altă parte, în jurul anului 1415 clasa superioară începe să poarte încălțări ușor ascuțite, care se caracterizează prin proporțiile corecte. După anul 1445, revine moda la încălțări alungite. În secolul al XIV-lea apar și pantofii ușori din lemn, numiți și pianelle. După trecerea modei pantofilor cu vârful ascuțit, vine vremea pantofilor lați, numiți și cioc de rață.

În jurul anului 1600 au apărut mocasinii, care erau purtați de Babilonieni. La începutul secolului al XVII-lea, încălțărilor plate le-au fost adăugate tocuri. În această vreme, încălțările pentru femei aveau un toc mediu și erau făcute frecvent din mătase. La jumătatea secolului al XVII-lea pe încălțămintea de damă din piele au început să se graveze motive mici, ajurate. Atunci au intervenit și anumite schimbări în încălțămintea pentru bărbați. Începând cu anii 50 ai secolului al XVII-lea, s-a menținut forma pantofului până la gleznă cu un vârf ușor mai înalt, alungit și tăiat la capăt în formă dreptunghiulară.

O modificare diametrală a stilului încălțărilor a avut loc în anul 1772, când tocurile au fost reduse și chiar au început să dispară din moda de la curte. În același timp, mătasea a fost înlocuită cu pielea, mai comodă și mai accesibilă. Tocurile au revenit la modă abia în anii 60 ai secolului al XIX-lea. Încălțămintea pentru femei a avut atunci un carâmb înalt, care era prins cu șnur într-o serie de nasturi. Moda pentru femei a prins avânt în prima jumătate a secolului XX, când a venit vremea pentru pantofi mai înalți. Atunci sarcina încălțărilor era să sublinieze silueta și să o alungească. Foarte importante în crearea modei s-au dovedit: culoarea, modelul și detaliile.

Timp de mai multe secole, încălțările au fost făcute manual. Producția mecanică de încălțăminte a fost începută abia cu apariția mașinilor de cusut părțile carâmbului în 1845. Următorul progres în fabricarea de încălțăminte a fost legat de îmbinarea carâmbului cu talpa, cu ajutorul mașinii de cusut. Utilizarea tehnologiei moderne și a mașinilor specializate pentru fabricarea de încălțăminte a avut un impact major asupra timpului de producție a încălțămintei. Mai demult, în timpul unei zile se făcea o singură pereche de pantofi. În prezent, cantitățile sunt extrem de mari.